• MINI
    •  
    •  
  • MINI Coupé
    •  
    •  
  • MINI Cabrio
    •  
    •  
  • MINI Roadster
    •  
    •  
  • MINI Clubman
    •  
    •  
  • MINI Countryman
    •  
    •  
  • Minimalism
  • MINI John Cooper Works
    •  
  • .
 
 

DATELE.

 

CEEA CE AI VRUT ÎNTOTDEAUNA SĂ AFLI

 

Un motor puternic propulsează MINI Cooper Clubman într-o clipită.
Iar datorită cuplului ridicat, prezenţa sa este simţită chiar şi la turaţii mici.

 
 
 
 
 

Spaţiu

 

MINUNULE SPAŢIULUI INTERIOR.

 

Conceptul unic de portieră îl face pe MINI Clubman inconfundabil. Acesta oferă spaţiu pentru până la cinci persoane şi bagajele acestora.

 
 
 
 

SESAM, DESCHIDE-TE!

 

EXISTĂ SPAŢIU SUFICIENT.

 

TU TREBUIE DOAR SĂ-L FOLOSEŞTI.

 

Un concept pur şi simplu unic de portieră. Uşa Splitdoor din spate face ca încărcarea şi descărcarea să fie uşoare. În portbagaj există mult spaţiu, iar în compartimentele de depozitare din interiorul uşii este spaţiu suplimentar.

 
 
 
 

GÂNDEŞTE INOVATOR.

 

TOATĂ LUMEA ÎNĂUNTRU!

 

Portiera Clubdoor se află pe partea pasagerului faţă a MINI Clubman şi se deschide în sens opus direcţiei de mers. Imediat după aceasta se află o banchetă spate tip lounge pentru până la trei persoane.

 
 
 
 

CATALOG MODELE.

 

TOATE INFORMAŢIILE DESPRE TOATE MODELELE MINI.

 

Catalogul MINI oficial.

 
 
 
 
 
 
 
 

DATE DESPRE PERFORMANŢĂ

Putere 82 kW (112 hp) @ 4,000 min-1
Cuplu maxim/ turaţii 270 Nm @ 1,750-2,250 min-1
Acceleraţie (0-100 km/h) 10.2 s
Viteză maximă 197 Km/h
Flexibilitate 80-120 km/h (treapta a 4-a/ a 5-a) 7.9 s / 9.7 s
Consum de combustibil (urban) 4.4 l/100km
Consum de combustibil (extraurban) 3.6 l/100km
Consum de combustibil (mixt) 3.9 l/100km
Emisii de CO2 103 g/km
Masa la gol (DIN/ EU) 1,185 / 1,260 kg
Masa maximă admisă 1685
Încărcătura permisă pe plafon 75 kg
Spaţiu portbagaj (min. - max.) 260 - 930 litri
Capacitate rezervor 40 litri
Dimensiuni L x l x h 3,961 / 1,683 / 1,426 mm
 

DIMENSIUNI.

 

NĂSCUT PENTRU VIRAJE.

 

Ecartament lat, ampatament lung, console scurte, centru de greutate coborât şi „câte o roată în fiecare colţ” – cu alte cuvinte, un atlet înnăscut.